Dohh.. blood

Auzeam voci pe fundal, dar nimic concret. Nu ştiu dacă mi se adresau mie, nu ştiu dacă mă privea cineva, nu-mi pot da seama de nimic.
Începe să-mi fie teamă; oare cât am să stau aici?...

M-am lasat pe genunchi, trecand o mana prin fata fetei.
- Bunaaa... pamantul catre....uhm.. defapt nici nu stiu cum te cheama. murmur apoi punandu-mi mainile pe umerii sai.

Cred că cineva m-a atins. Şi mi-a vorbit. Ori dacă nu, încep să înnebunesc. Aş vrea să mă pot ridica şi să merg în camera mea să mă trântesc în patul meu, dar îmi e cu neputinţă....

- Helloo.. te simti bine? spun uitandu-ma mai bine la ea, dar vazand ca nu-mi raspundea am luat-o in brate.
"Acum sigur imi da o palma... "

M-am simţit ridicată şi aş fi vrut să trag o palmă făptaşului, dar având în vedere starea în care eram nu putea să fac nimic. Speram doar să nu-mi facă nimic. Aş fi vrut să ştiu unde mă duce...

M-am indreptat spre infirmerie... si era goala ca de obicei. Am asezat-o pe pat, si am privit-o cu atentie.
"Oare traieste..?"
M-am apropiat de chipul ei, explorand-o cu atentie, apoi am coborat pana la pieptul ei, ca sa-i aud respiratia.
- Respira. murmur, apoi i-am pus o mana pe frunte.

M-am simţit aşezată undeva, probabil pe un pat, pentru că era moale. Părea o încăpere ticsită şi începea să-mi fie frică. Sper să nu mă apuc să tremur acum.
O durere mi-a străfulgerat tot corpul şi simţeam cum îmi zvâcneşte sângele în vene. Ardeam toată, asta o simţeam.

Am trasarit, apoi am chemat-o rapid pe asistenta. Aceasta mi-a zis sa ies afara din incapere ca sa poata sa inteleaga ce are fata.
Am facut asa cum mi-a zis si m-am rezemat de perete, asteptand.

Două mâini delicate mi-au cuprins întreg corpul şi bănuiesc că era o tipă ce mă consulta. Bun, asta înseamnă că sunt încă conştientă.
Mi-a făcut o injecţie pe care am simţit-o clar şi apoi am auzit că a strigat pe cineva...

Cum am auzit ca asistenta ma chemase, am intrat inauntru si am privit-o. Aceasta mi-a explicat ca nu era nimic prea grav.. etc etc.
A: O las in grija ta deci? ma intreba aceasta la sfarsit.
- Da. i-am raspuns, apoi pleca. M-am asezat pe scaunul de langa pat, oftand.

Tot ce-am auzit a fost bla bla bla. Am încercat să deschid ochii chiar dacă lumina era extraordinar de supărătoare. M-am ridicat în şezut şi-am văzut persoana ce stătea plictisită pe scaunul de lângă patul meu...
-Ce cauţi aici? l-am întrebat.

- Ehh.. asta incerc sa inteleg si eu. Pierd vremea, tu ce faci? intreb sarcastic.

- Acum... mai bine. Mă bucur că nu am murit. îi spun încercând să-mi ţin ochii deschişi.

- Neeeh.. atat ti-ar trebui. spun dandu-mi ochii peste cap.

- Nu ar fi nicio pierdere. Mai mult oxigen pentru restul. îi spun încercând să schiţez un zâmbet

- Defapt da.. ai dreptate. spun oftand. Oricum asistenta a zis ca nu trebuie sa faci eforturi mari. casc.

- Da, sigur. De parcă am s-o ascult. Am meci de baschet mâine după-amiază şi nu am să lipsesc. îi spun fluturând din mână.

- Mda.. asta s-o crezi tu. i-am spus trecandu-mi o mana prin par.

- Nu o cred. Nu e nimic şi nimeni să mă oprească, deci am să joc. îi spun zâmbind.

- Mdaa... cum zici atunci. am oftat.

- Mă bucur că mă aprobi. am replicat eu zâmbind.

M-am uitat la ceasul de pe perete.
- Si nici un multumesc... nimic? intreb.

- Mda, mersi. Deşi nu prea-mi amintesc ce s-a întâmplat. replic eu confuză.

- Mda.. nici nu e nevoie. am spus eu, schitand un zambet.

- În afară de stresul pe care mi-l provoci... Nu mi-ai mai făcut nimic, nu? îl întreb eu sarcastică